Cămine în mișcare

Timișoara 2021

Dates and Hours:
Host:

Maria Theresia Bastion, Bastion, Strada Hector, Timișoara, Romania

About

 Cămine în mișcare este un eveniment dedicate culturii rurale din județul Timiș, implicand activități de cercetare sociologică în spațiul rural, dar și un festival dedicat comunităților din această zonă, eveniment ce va include muzică, dans, teatru, etc. În acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, toate materialele realizate în decursul celor trei ani de cercetare (2017-2019) se vor regăsi online. Supliementar, pentru a susține artiștii locali, afectați și ei, indirect, de situația economică și socială din prima jumătate a anului, vom realiza rezidențe artistice: artiștii vor crea instalații sau produse culturale, pornind de la poveștile regăsite încadrul proiectului Cămine în Mișcare. Acesta este un mod de a promova aceste amintiri și resurse locale, de a le păstra și de a le da mai departe, creând produse artistice care să dăinuie peste ani. Evenimentele vor începe în august și se vor desfășura până în luna noiembrie. În funcție de evoluția situației legată de starea de alertă, evenimentele vor fi organizate și în spațiul public. 

Photos