2X Oscar și Tanti Roz // Oana Pellea - Marius Manole


Data și ora:
Gazdă:

Str. Marasesti, Nr. 2, Timisoara, Romania, 300086

Despre

ANUNȚ IMPORTANT!
Evenimentele spectacoltm au fost reprogramate inițial pentru luna iunie, dar nu s-au putut susține, cum știm cu toții. Pe Facebook, ele au fost mutate încă de atunci, aleatoriu pentru toamnă, tocmai pentru ca dumneavoastră să nu primiți notificare cum că acest eveniment are loc în luna iunie. Am încercat să găsim soluții pentru a le susține în toamnă, deși eram sold out și aveam voie să jucăm doar cu jumătate de sală, dar suntem nevoiți să ne îndreptăm atenția spre primăvara 2021din cauza incertitudinii create de evoluția pandemiei pe teritoriul României.
La data la care toți factorii implicați vor fi sincronizați, se va anunța oficial, pe toate mijloacele de comunicare, susținerea evenimentului.
Data oficială a susținerii evenimentului va fi anunțată prin email, pe Facebook și va fi afișată și la casierii.
Este nevoie de răbdare din partea tuturor, agenda actorilor și sălile de spectacol nu se pot sincroniza în decurs de câteva zile, iar toți cei implicați depun eforturi imense pentru reluarea activității, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale.
Revenim cu informații în momentul în care acestea vor fi sigure și oficiale. După reprogramarea oficială a evenimentelor, vom urma legea în amănunt: dv veți putea alege între a păstra biletele în exact aceleași condiții sau primirea unui voucher cu valoare, ce poate fi folosit până în septembrie 2021. Dacă nu veți utiliza nici acest voucher, vom trece la returnarea banilor, până cel târziu în decembrie 2021.
..............................................................................................................................................
Oscar și Tanti Roz, oferit de Teatrul Bulandra, nu e doar povestea unui copil nedreptățit de soartă, care stă de vorbă cu Dumnezeu; e povestea noastră, a tuturor. Există în textul lui Eric Emmanuel Schmitt un mesaj tulburător: oricare dintre noi poate fi Oscar, dar cu un dram de noroc în plus. Mai multe zile dăruite înseamnă să încerci să te bucuri de viață, indiferent de cum ți-e hărăzită - în chip de premiu ori de pedeapsă - fără a uita, totuși, să răspândești binele în jurul tău.
"Am avut din prima o întâlnire aparte cu Oscar şi Tanti Roz şi am ştiut imediat că o să-l fac. Când am citit cartea lui Eric Emmanuel Schmitt, am simţit că ceva se leagă, a fost ca o minune care plutea în aer. (...) Personajul principal din piesa asta nu e Oscar, nu e Tanti Roz, ci Dumnezeu."
"De ce lasă Dumnezeu pe lumea asta boli şi bolnavi? Dacă e atât de bun, de ce lasă atâta suferinţă? Am găsit şi răspunsul: pentru că viaţa e un împrumut."
"În secolul nostru uităm de moarte, fiind atât de bolnavi de orgoliu, atât de avizi să fim noi cei mai mari, cei mai tari, cei mai buni, să avem de toate. În starea asta de "beţie" ni se spune: "Ai cancer", şi atunci nimic nu mai are valoare, nimic nu mai contează... Ne dăm seama ce mici suntem, deşi credeam că putem moşteni pământul." (Interviu cu Marius Manole, Adevărul)
Cu "Oscar şi Tanti Roz" teatrul redevine un spaţiu al excelenţei, unde spectatorii vin să vadă adevărul. Spectacolul de la Teatrul Bulandra e unul profund, puternic şi tulburător despre viaţă şi moarte.
Între "Dragă Dumnezeu" şi semnătura de final: "Te pup. Pe mâine!" este documentată viaţa unui copil de zece ani, care îşi trăieşte ultimele zile... Romanul lui Eric Emmanuel Schmitt, dramatizat şi adus pe scenă, capătă o forţă uluitoare.
Oana Pellea (Tanti Roz) este o combinaţie de fragil şi forţă, de tandreţe şi iubire necondiţionată care de la început te cucereşte. Cuplul pe care-l face cu Marius Manole (Oscar) are o chimie aparte, o sinceritate care lucrează organic asupra spectatorului. Cristina Casian (Bacon) şi Antoaneta Cojocaru (Peggy Blue) sunt două prezenţe care în ecuaţia spectacolului spun povestea speranţei. (Ioana Moldovan)
***************************************************************************
DISTRIBUȚIE:
Tanti Roz - Oana Pellea
Oscar - Marius Manole
Peggy Blue - Antoaneta Cojocaru
Bacon - Cristina Cassian
Dramatizarea și regia: Chris Simion Mercurian
Scenografia: Adina Mastalier
Biletele sunt disponibile online, pe iabilet.ro, la Casieria Teatrului Național (program: marți-duminică, intervalul 11-19), în curând se vor găsi și la Casieria Operei.
RSVP: 0752.806.143

Fotografii