Via ferrata


Data și ora:
Gazdă:

Timișoara, Romania
Organizator:

Despre

Datorită interesului mare pentru această excursie, numărul maxim de participanți a fost atins. Însă nu îți pierde entuziasmul, aruncă un ochi pe lista cu evenimente viitoare. Abonează-te la pagina noastră de Facebook pentru a fi la curent cu noile evenimente!

Esența unui via ferrata modern este un cablu de oțel care se deplasează de-a lungul traseului și este periodic fixat pe stâncă. Folosind un kit ferrata ne putem asigura de cablu, limitând orice cădere. Adesea sunt furnizate ajutoare suplimentare cum ar fi trepte de fier, pitoane, scări sculptate și chiar poduri. Acestea oferă un mijloc de a ne bucura de poziții dramatice și de a accesa vârfuri dificile. Originile traseelor via ferrata datează din secolul al XIX-lea, dar ele sunt adesea asociate cu primul război mondial, când mai multe au fost construite în regiunea montană Dolomiti din Italia pentru a ajuta la mișcarea trupelor.

Plecarea va fi Vineri 4 Iunie ora 7:00 din Timişoara, mergând până la Praid unde o să petrecem câteva ore în Salina Praid și unde o să luăm masa. Salina este cea mai mare mină de sare din Romania având peste 50 de miliarde de tone de sare gemă. Salina este amenajată cu spații de recreere, locuri de joacă pentru copii, restaurant, capelă pentru rugăciune, internet-cafe și un muzeu care prezintă metodele de extragere a sării din cele mai vechi timpuri până azi. Pe seară o să vizităm Lacul Rosu și o să aflăm legenda frumoasei domniţe pe nume Estera.
Sambătă este ziua rezervată pentru via ferrata, o să parcurgem traseele de via ferrata “Astragalus” și “Wild Ferenc”. Astragalus este numele unei plante care crește în zonă, fapt ce l-a inspirat pe cel care a amenajat traseul să numească traseul astfel. Wild Ferenc, cu numele complet Traseul Memorial Wild Ferenc, este numele unui fost alpinist din zonă. Traseul a fost amenajat de echipa Salvamont din Gheorgheni în memoria lui.
Duminică dimineaţa pornim la drum către Cabana Mădăraș, unde o să facem traseul via ferrata “Pericolul Caprelor”, după ce parcurgem traseul ne îndreptăm către Sighişoara, unde o să facem un pas în trecut vizitând cetatea. Cea mai impresionantă clădire este Turnul cu Ceas construit în secolul XIV, care are o înălţime de 64 de metri fiind vizibil din aproape orice colţ al oraşului mureşean. Scopul său era acela de a apăra poarta principală a Cetăţii şi se spune că ceasul din turn nu rămâne în urmă niciodată acesta fiind construit în Elveţia. Turnul este decorat cu o serie de figurine care simbolizează cele şapte zile ale săptămânii si doi îngeraşi, care reprezintă Ziua şi Noaptea. Cei doi îngeraşi oferă un “dans” al vieţii şi al timpului: la ora 6.00 poate fi zărit îngeraşul ce reprezintă Ziua, în timp ce de la ora 18.00 Ziua se ascunde şi face loc Nopţii.
Pentru cei care doresc să vizualizeze cum a fost atmosfera din excursia anterioară, puteţi accesa link-urile de mai jos:
https://www.facebook.com/media/set/?vanity=nomadsromania...
https://www.facebook.com/318609621990839/videos/3956031761097767

Ghidajul și asistența turistică vor fi asigurate de Răzvan Cîrstescu, ghid montan și național atestat de Ministerul Turismului.
Pentru mai multe detalii şi confirmarea participării, vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj pe pagină.
Ne rezervăm drepturile pentru selecţionarea participanţilor şi modificarea traseului în funcţie de condiţiile meteo şi starea traseului. În cadrul excursiei o să avem o serie de reguli menite să ne ajute să avem grija de sănătatea şi siguranţa individuală şi colectivă în contextul actualei pandemii. Există posibilitatea amânării/anulării evenimentului în funcţie de evoluţia pandemiei de SARS-CoV-2 şi/sau a restricţiilor impuse de către autorităţi.
Ieşi din zona de confort şi trăieşte viaţa la potenţialul său maxim! Alătură-te nomazilor pentru experienţe de neuitat şi peisaje desprinse din poveşti!

Fotografii