Colonada de la Buziaș

Obiectiv turistic


Address

Buziaș 305100, Romania

Despre

Situată în parcul central din Buziaș, colonada construită din lemn, în stil arhitectural bizantin, cu sculpturi ce dau impresia unei uriașe dantelării, impresionează prin lungime (500 metri), fiind considerată unicat în Europa.

Colonada a fost realizată în anul 1875, la cererea împăratului Franz Joseph, acesta dorind să-i ofere soției sale, împărăteasa Sissi, un cadru de poveste pentru plimbările pe care le făcea în parc atunci când vizita Buziașul.

Colonada are rolul de a-i proteja de ploaie, soare ori ninsoare pe amatorii de promenade în jurul parcului, știut fiind că aerosolii de aici oferă efecte curative celor ce suferă de astenie sau nevroze. Pentru ca tratamentul să aibă efectul scontat, se începea cu 20 de pași pe minut, pe partea laterală, apoi, în ritm mai accelerat, cu 40, pana la 60 de pași pe minut, pe mijlocul colonadei.

Aerul puternic ionizat negativ, datorită emanațiilor de la sonde, explică efectul benefic al plimbărilor pe sub colonadă.

Colonada înconjoară parcul, făcând legătura între Izvorul Josif, Hotel Phoenix, bazar, Izvorul Mihai și Cazino.

Alte două colonade asemănătoare se găsesc în Europa, la Karlovy Vary și Baden-Baden.

Surse text și foto: http://www.primariabuzias.ro/; https://www.facebook.com/statiunea.buzias/

Alte sugestii

Fântâna arteziană „La Pești”

Obiectiv turistic

Podul de Fier - Lugoj

Obiectiv turistic

Sanctuarul neolitic de la Parța

Obiectiv turistic

Colonada de la Buziaș

Obiectiv turistic

Fabrica de Bere Timișoreana

Obiectiv turistic