Finanțare multianuală pentru TM2023. Ministerul Culturii modifică Ordonanța 51


Mai bine mai târziu decât niciodată. Ministerul Culturii revizuiește Ordonanța 51/ 1998, care asigură cadrul de finanțare a programelor culturale.

Vorbim despre finanțarea multianuală, a cărei lipsă a fost subliniată și în ultimul raport de monitorizare al Capitalei Culturale. E drept că în iunie 2021.


Ministerul Culturii anunţă, în sfârșit, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor culturale. Acesta ar trebuie să facă mai previzibil cadrul de finanțare pentru Capitala Culturală. Când a fost modificată OUG 42, MC a anunțat, de altfel, că va emite o nouă ordonanță care să simplifice lucrurile. Decizia ministerului are legătură și cu ultimul raport de monitorizare asupra TM2023, din iunie 2021.

După opt luni


Abia opt luni mai târziu, problema finanțării multianuale pare să fie în drum spre rezolvare. Textul care modifică OG 51 a fost emis „luând în considerare Raportul de monitorizare emis în urma sesiunii din data de 23 iunie 2021 prin care juriul internaţional de experți recomandă asigurarea de urgenţă a modificării cadrului legal care priveşte măsurile organizatorice a asigurării fondurilor prin sprijin de la bugetul național”.


OG 51 / 1998 constituie cadrul legal general pentru finanțările nerambursabile de proiecte și acțiuni culturale în temeiul OUG 42 / 2019, de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Modificarea ei survine „având în vedere că acțiunea Timișoara – Capitală Europeană a Culturii trebuie să fie susținută financiar”.

Redefinire de termeni

Vor fi redefiniți după cum urmează termeni precum:


  • finanțare nerambursabilă – fonduri prevăzute distinct în bugetul autorității finanțatoare, acordate beneficiarului, în baza unui contract de finanțare, pentru acoperirea parțială sau, după caz, integrală a cheltuielilor necesare implementării unui proiect cultural
  • finanțare nerambursabilă cu caracter multianual – fonduri prevăzute distinct în bugetul autorității finanțatoare, acordate beneficiarului, în baza unui contract de finanțare, pentru acoperirea parțială sau, după caz, integrală a cheltuielilor necesare implementării unui proiect cultural, pe baza creditelor de angajament bugetate de autoritatea finanțatoare, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului culturii și al ministrului finanțelor.
  • proiect cultural multianual- proiect cultural realizat într-o perioadă de timp determinată, care depășește durata unui an bugetar
  • proiect cultural strategic – proiect care satisface nevoile de reprezentare națională sau internațională, după caz, ale României sau ale unei comunități, identificat ca atare prin ordin al ministrului culturii și care poate fi finanțat și prin act normativ cu caracter individual
„Reglementarea expresă a posibilității de a finanța oferte culturale multianuale este singura în măsură a asigura continuitatea activităților de finanțare și sustenabilitatea sectorului cultural/artistic”, scrie în nota de fundamentare.

Textul propus de modificare a OUG 52 poate fi consultat aici.

sursa foto(stiritimisoara)
sursa articol (stiridetimisoara)

Alte sugestii

„Carnival” la Muzeul Satului din Timișoara: public numeros, concerte interesante și… „Meneaito”
O nouă rubrică în Agenda! Poveștile caselor de la Muzeul Satului Bănățean
Lacul Buhui, desprins din povești. „Un loc unde natura s-a întrecut pe sine în frumuseţe”
Parcare cu plată doar în zona centrală, până la 1 martie 2022
32 de copaci de dimensiuni mari au fost plantați în aceste zile în zona Bucovina.