Între nuferi, păsări și pești, în Rezervația Naturală Lacul Surduc


      Un nou sezon de ecoturism începe, din luna mai, în jurul celui mai mare lac din vestul României. Plimbări cu catamaranul pe lac, cicloturism, drumeții, observarea florei și faunei sunt doar câteva dintre experiențele pe care vă invităm să le descoperiți în Rezervația Naturală Lacul Surduc.

     Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș, respectând normele anti-COVID în vigoare, va relua plimbările cu Catamaranul cu motor electric Eco Timiș pe lacul Surduc.

     În intervalul 1 mai 2021 – 31 octombrie 2021, în zilele de sâmbătă și duminică,  turiștii vor putea efectua plimbări gratuite, în intervalul orar 9,00 – 16,00. Pentru grupurile mai mari de opt persoane se recomandă programări la numerele de telefon 0721 779 225 și 0720 851517.

     Având o capacitate de opt locuri, catamaranul are motor electric, este complet nepoluant și a fost achiziționat de APDT Timiș prin intermediul proiectului european RORS-39, Eco Timiș – un nou produs turistic cu scopul de a contribui la dezvoltarea serviciilor de turism din Timiș prin promovarea Rezervației naturale lacul Surduc.

    Catamaranul – aflat în prezent în custodia Primăriei Fârdea – se află acostat pe malul lacului Surduc, iar accesul public al turiștilor la îmbarcarea și debarcarea de pe catamaran se va face de pe drumul public spre lac, la intrarea de pe drumul național spre Centrul de Studii Biblice și este marcat de indicatoare Eco Timiș.

      Mizând astfel pe turismul ecologic și pe o dezvoltare durabilă a zonei, Turism Timiș îi invită pe călători să descopere zona în care se află cel mai mare lac din județ, să petrecă mai multe zile făcând plajă, drumeții, vizite la obiectivele turistice din zonă. Turiștii pot găsi locuri de campare pe malul lacului sau cazare la pensiuni și căsuțe pe malul lacului. Pot face picnic sau pot servi masa în locațiile deschise în localitățile Fârdea, Gladna Română sau Dumbrava.

      Lacul Surduc este o rezervație mixtă de interes național. Având o suprafaţă de 460 de hectare, apa lacului nu îngheaţă, ceea ce creează condiţiile necesare pentru supravieţuirea pe timp de iarnă a mii de păsări acvatice, iar primăvara creează un spectacol inedit odată cu înflorirea nuferilor.

Opțiuni de petrecere a timpului liber în zona Lacului Surduc

1.    Vizită la Biserica de lemn din Zolt (informații Părinte Anișorac, tel. 0720 037753)

2.    Vizită la Muzeul Traian Vuia (orar 10,00-18,00, tel.0728 962960)

3.    Vizită la atelierul olarului din Dumbrava  (tel. 0721 689 776)

4.    Prânz, gustare La Șura în Dumbrava (programări tel. 0721 689 776)

5.    Grătar și plajă lângă pădure, Plaja Raisa și Raluca (tel. 0728 325222)

6.    Picnic, prânz pe malul lacului La Luma  (tel. 0735 663163)

7.    Cicloturism în jurul Lacului Surduc (traseu pe www.turismtimis.ro)

8.    Agrement – închiriere hidrobiciclete (Plaja La Luma)

9.    Pescuit recreativ– în afara perioadei de prohibiție (Monitorul Oficial, Partea I nr. 278 din 19.03.2021 – Lege5 Online

 

Cazări

–        Hostel Magda (33 camere),  tel. 0722 436 144

–        Cabana Magda (3 domitoare), tel. 0722 436 144

–        Pensiunea Maria, Fârdea (3 camere), tel. 0733 977 189

–        Pensiunea Ana, Gladna Română , tel. 0741 084172

–        Campare cu cortul pe malul lacului, Info locație tel. 0733 977 189

–        Căsuțe pe malul lacului La Luma, tel. 0735 663163

Alte sugestii

Pe bicicletă, spre povești și rețete ale coloniștilor germani
Povestea Măresei din Poieni, Pietroasa
Județul Timiș se promovează la Târgul de Turism al României ROMEXPO
Februarie cu excursii virtuale în Timiș
Ianuarie, prin locuri de poveste din Banat