
FITT-Fundația Județeană pentru Tineret Timiș
ONG
Telefon
Website
Despre
Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) este o organizație-umbrelă pentru organizațiile non-guvernamentale de tineret din județul Timiș. Cu mai mult de 30 de organizații membre și peste 29 de ani de activitate neîntreruptă, FITT este cel mai important și cel mai vechi ONG de tineret din Vestul României.
Programele și activitățile implementate de FITT se întind pe o largă paletă, de la activități sociale pentru tinerii dezavantajați până la programe culturale sau de cetățenie active și dezvoltarea de politici publice la nivel local și național. FITT însăși este un model democratic, fiind guvernată de o Adunare Generală compusă exclusiv din ONG-uri de tineret din județul Timiș și condusă de un consiliu format din 13 reprezentanți ai acestora.
FITT administrează Casa Tineretului din Timișoara, care în 2016 a primit din partea Consiliului Europei certificatul de calitate pentru Centre de Tineret, fiind singurul astfel de centru din România și unul dintre cele treisprezece astfel de entități de pe întregul continent. În 15-17 octombrie 2018, a fost votată prelungirea acreditării pentru Casa Tineretului pentru perioada 2019-2023.
FITT a implementat ediția pilot al programului Capitala Tineretului din România (Timișoara 2016-2017), care s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, pentru care a fost premiată de Ministerul Tineretului și Sportului în cadrul Galei Tineretului din România din data de 11 noiembrie 2017, de la Bacău, și a coordonat aplicația Municipiului Timișoara pentru a deveni Capitală Europeană a Tineretului în anul 2020 (Timișoara fiind singurul oraș din România aflat în finala competiției).
Totodată, FITT a fost partener în redactarea strategiei pentru tineret a Municipiului Timișoara pentru perioada 2014-2020 și a elaborat strategia pentru tineret a județului Timiș pentru perioada 2017-2021, adoptată prin hotărârea Consiliului Județean Timiș nr. 311 2 din data de 19 decembrie 2017. Pentru acest proiect, FITT a primit din partea Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) premiul pentru exemplu de bună practică în implementarea unui proiect de dialog structurat. În plus, FITT a dezvoltat un parteneriat sustenabil și cu Ministerul Tineretului și Sportului din România.
Misiune.
Vrem să susținem și reprezentăm tinerii la nivel județean, național și european oferind servicii de consultanță, consiliere și activităţi în timpul liber astfel devenind cea mai relevantă şi reprezentativă organizaţie pentru tineret.