Charlottenburg - Satul Rotund


Address

Charlottenburg, Romania

Despre

Localitatea Charlottenburg a fost înființată în anul 1771, în timpul împărătesei Maria Tereza, prin colonizarea cu germani (șvabi), fiind singurul sat din Banat construit în formă de cerc.

Cunoscută și sub denumirea de Șarlota, localitatea este în prezent monument istoric.

În anul 2016, erau înregistrați aici 202 de locuitori.

Așezarea, întemeiată de contele von Clary und Aldringen, președinte al Administrației Banatului în acea vreme, se află la 44 km de Timișoara.

Colonia a fost proiectată având în mijloc o plantație de duzi, pe care locuitorii aveau obligația să îi îngrijească, iar în secolul al XIX-lea, în acest spațiu central au fost ridicate biserica, școala și poșta.

Astăzi, în incinta satului se mai găsesc cca 34 de duzi bătrâni.

Cu ajutorul colectei realizate de șvabii plecați din sat, s-au reparat biserica ridicată în anii 1875-1876 de familia baronului Sina de Hodos et Kizdia și școala construită în anul 1896.

În Charlottenburg se află cel mai mare și mai vechi parc de vânătoare din țară, iar în anul 2014 a fost inaugurat Muzeul Cinegetic Charlottenburg.

Pasionat de vânătoare, Siegfried von Wimpffen, proprietar al domeniului spre sfârșitul secolului al XIX-lea, construise aici o casă de vânătoare, iar la începutul secolului trecut amenajase parcul de vânătoare pe o suprafață de peste 1200 ha pentru a-și delecta oaspeții, dar și pentru a proteja culturile agricole de pagubele produse de animale.

Alte sugestii

Țichindeal „Gură de Aur”

Turism rural

Margina - incursiune în viața rurală a Timișului
Primăria Sătească din Sărăzani

Turism rural

Giroc - Festivalul Toacelor

Turism rural

Nițchidorf - Satul Hertei Müller

Turism rural