Fortificația preistorică de la Cornești-Iarcuri

Cetăți, fortificații


Address

Cornești, Romania

Despre

Considerată cea mai mare fortificație din epoca bronzului din Europa, fortificația de pământ de la Cornești, cunoscută și sub numele de Iarcuri sau Dâmburile turcești, este situată la aproximativ 20 km nord de Timișoara și ocupă o suprafață de peste 1700 ha.

Atrăgând atenția topografilor militari încă din anul 1720, fortificația a fost cercetată pentru prima oară de Ioachim Miloia în anul 1932 și apoi de Marius Moga în anul 1939.

În toamna anului 2007, cercetările au fost reluate de un colectiv de arheologi din România și Germania, sub conducerea lui Alexandru Szentmiklósi, șeful secției de arheologie a Muzeului Banatului. În prezent, la cercetări participă și specialiști din Austria și Statele Unite ale Americii.

Unică în preistoria Europei, cetatea a fost datată 1500 - 1000 a.Chr., fiind construită de comunitățile Cruceni-Belegiš. Aceasta cuprinde 4 cercuri concentrice, care reprezentau zidurile așezării, fiind ridicate cu ajutorul unor piloni de lemn, pe care s-a adăugat pământ.

În incinta fortificației s-au descoperit: o poartă de acces prevăzută cu turnuri de apărare de 4 metri înălțime, ruinele unui templu străvechi, morminte sarmatice, ateliere de ceramică și o așezare datând din sec. III sau IV.

Se opinează că cetatea de la Cornești-Iarcuri a aparținut unei populații de agricultori și crescători de animale, care controla principalele căi de acces spre diferite zone bogate în materii prime (sare în Transilvania, aur în Munții Apuseni, cupru în Munții Banatului). Din punct de vedere strategic, fortificația se află la jumătatea distanței dintre bazinele râurilor Timiș și Mureș, principala cale de acces către Transilvania.

Nu este exclus ca această fortificaţie să fie și o construcţie cu un important rol de prestigiu pentru elitele războinice de la sfârșitul epocii bronzului, din nordul Banatului.

Autoritățile intenționează să deschidă un muzeu în sat pentru punerea în valoare a descoperirilor făcute în zonă.

Specialiştii pregătesc acum documentaţia necesară pentru a introduce fortificaţia în patrimoniul UNESCO. 

Sursă informații și foto: http://www.culturatimis.ro/, https://www.facebook.com/MuzeulBanatuluiTimisoaraOficial/

Fotografii

Alte sugestii

Fortificația preistorică de la Cornești-Iarcuri

Cetăți, fortificații

Bastionul Maria Theresia

Cetăți, fortificații / Monument

Cetatea Jdioarei Criciova

Cetăți, fortificații