Secretele festivalurilor de vară în Timiș


Luna august abundă în festivaluri în vestul țării. Ne-am gândit să vă oferim câteva motive să participați la fiecare dintre ele.

Revolution Festival

Aflat la a cincea ediție, Revolution Festival se derulează între 8 și 10 august în zona Liceului Silvic din Pădurea Verde Timișoara și aduce nume sonore din muzică pe cele 10 scene instalate, dar și binecunoscutele activitățile de loisir din interiorul evenimentului. Un secret? Va fi nu doar sunet, ci si gust in acest festival, pentru ca organizatorii promit baruri faine!

Festivalul Codru

Vrei să salvezi planeta? Mergi la Festivalul Codru! În 23-24 august, lângă Timișoara, are loc Festivalul din Pădurea Bistra, un eveniment în cadrul căruia ai ocazia să adopți un copac și apoi să-l urmărești cum crește. Distracție, muzică bună, ateliere pentru copii și mâncarea rurală sunt alte câteva ingrediente ale evenimentului.

Electroruga de Buzad

La Electroruga de Buzad, 30 august – 1 septembrie, organizatorii coc, la propriu între Dealurile Recașului tot felul de bunătăți. Pe lângă aluatul cu specific local, muzica bună de pe ulițele satului creează o atmosferă pe care merită să o trăiești. Tip: acolo nu puteți fi găsit, pentru că telefoanele mobile nu am semnal.

Festivalul Evreiesc Shalom Timișoara

Aflat la prima ediție, Festivalul Evreiesc Shalom Timișoara, programat să aibă loc în 1 septembrie în Parcul Botanic din oraș, invită participanții să o reîntâlnească pe actrița Maia Morgenstern într-o piesă de teatru jucată pe o scenă în aer liber, să afle secretele scrierii în limba ebraică și gustul merelor cu miere. Pont: organizatorii pregătesc o replică a Zidului Plângerii din Ierusalim unde puteți lăsa dorințe ce vor fi duse apoi în Țara Sfântă.

Alte sugestii

Plimbare pe BEGA sălbatică
Jimbolia, orașul cu 6 muzee
Locuri sacre din Timiș
3 motive să vizitezi Timișul toamna aceasta
Margina - incursiune în viața rurală a Timișului