StudentFest

Organizator de evenimente


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Bulevardul Vasile Pârvan 4, Timișoara 300223, Romania

Despre

StudentFest a debutat în 1992, inițial ca un protest împotriva cenzurii libertății de exprimare. În decursul celor 26 de ediții, festivalul a avut peste 8000 de participanți și invitați speciali, evoluând și devenind un festival de artă și cultură consacrat la nivel local, național și internațional, în care în prim plan stă creația și omul din spatele ei.
Startul a fost dat cu Punctul 8 în 1992, iar Strada a devenit simbolul în care kitsch-ului i se spunea pentru prima dată ,,NU!’’. Estetica artei studențești a revenit la Normal, dar ceva s-a întâmplat cu studenții, fiindcă între timp, ei deveniseră niște Tineri și neliniștiți, care, reuniți din cele Două Puncte Cardinale, au povestit 1001 de nopți, gândindu-se la o 999 Introducere În Lumea Nouă. Au meditat și și-au zis: ,,Ce ai de gând să faci? Stai?! Lași la SupraFață doar indiferență?” Era nevoie de mobilizare, iar voința, care venea din Inside, a demonstrat că poate rezista Zeitgeist-ului și Depdendenței de orice fel. Tinerii noștri și-au găsit Identitatea și astfel s-au lăsat pradă Fluxului de cunoștințe și de sentimente. Săturați de o lume plină de Sintetic, s-au gândit că ar fi mai bine să privească altfel lucrurile și pentru început să respire în sens invers… Expiră… Inspiră! Expiră Revolutia, inspiră Urma! Ce urmă să inspire? Urma de demnitate care vine odată cu acel Compromis de a nu rămâne Inert… Pare un Paradox nu-i așa? Ei, bine… stați să vedeți ce Impact vor avea tinerii noștri anul acesta. După un Conflict interior de 25 de ani și nu numai, am tras linia și am început să avem o Viziune clară și să dăm o formă de ABSTRACT artei, conferindu-i Relevanța în societate.

Photo Gallery

Alte sugestii

SLjazzing

Organizator de evenimente

Banat Media

Organizator de evenimente

Eufonia

Organizator de evenimente

Casa de Cultură Lugoj

Organizator de evenimente

Thespis Student Theatre

Organizator de evenimente